Descriere hemoroizi tratamente simptome
Simptomele, cauzele si tratarea hemoroizilor

            Hemoroizii sunt vene mari localizate in partea inferioara a rectului si anusului. Acestia devin inflamati din cauza cresterii presiunii exercitate asupra lor, de obicei din cauza fortarii la defecatie sau in timpul sarcinii, din cauza presiunii exercitate de uterul marit.

            Hemoroizii interni sunt localizati in interiorul rectului si nu pot fi simtiti. Acestia sunt de obicei nedurerosi, putand depista prezenta lor prin sangerarile la defecatie. Hemoroizii interni pot prolaba si protrude in afara anusului.

            Hemoroizii externi sunt localizati subcutanat, in partea exterioara a anusului. Acestia pot fi simtiti cand se umfla si pot cauza prurit sau dureri la defecatie, chiar si sangerari. Hemoroizii externi trombozati apar prin formarea unui cheag de sange si pot cauza dureri puternice.

 Cauzele hemoroizilor

             Hemoroizii sunt asociati cu constipatia si fortarea la defecatie. Sarcina este, de asemenea, asociata cu prezenta hemoroizilor. Aceste conditii conduc la o crestere a presiunii exercitate asupra venelor hemoroidale, provocand umflarea lor. Alte conditii, cum ar fi bolile cronice ale ficatului, pot determina de asemenea cresterea presiunii venoase si pot conduce la formarea hemoroizilor. Hemoroizii sunt o problema comuna si au o incidenta de aproape 50% in randul populatiei pana in 50 de ani.

 Simptomele hemoroizilor

             Cel mai comun simptom al hemoroizilor este sangerarea rectala nedureroasa. Sangerarile cu sange de culoare rosu-deschis pot fi prezente in scaun, pe hartia de toaleta sau in vasul de toaleta. De obicei, sangerarile se opresc de la sine.

            Sangerarile la defecatie nu sunt normale si trebuie sa consultati un medic. Desi hemoroizii sunt cea mai comuna cauza a sangerarilor la scaun, pot exista alte cauze ale sangerarilor ca boli inflamatorii, infectii sau tumori.

 Hemoroizii interni prolabati

             Prolapsul unui hemoroid intern are loc cand hemoroidul intern se umfla si se deplaseaza din pozitia lui, iesind din anus. Un hemoroid intern prolabat:

  • poate fi simtit ca o proeminenta in afara anusului;
  • poate fi introdus usor in anus; aceasta metoda poate rezolva temporar prolapsul, dar nu si problema hemoroidala;
  • se poate umfla si creste in continuare in dimensiuni, daca nu este introdus in anus;
  • poate deveni ireductibil, necesitand ingrijire medicala.

 Hemoroizii pot provoca prurit in zona anala si o senzatie falsa de defecatie.

 Hemoroizii externi trombozati

            Hemoroizii externi trombozati sunt durerosi. Acestia apar atunci cand in hemoroid se formeaza un cheag de sange, cauzand umflarea si inflamarea acestuia.

  •  la formarea cheagului de sange, hemoroidul va creste si mai mult in dimensiuni, provocand dureri si mai mari;
  • durerea este mai intensa in timpul defecatiei sau cand stati in sezut;
  • hemoroizii externi trombozati necesita, de obicei, tratament si ingrijiri medicale.

Cand sa apelati la un medic

-          sangerarile rectale nu sunt normale si, desi hemoroizii sunt principala cauza a acestora, consulati un medic referitor la aceasta problema. Pot exista alte cauze grave ale acestor sangerari. Bolile inflamatorii ale colonului sau cancerul de colon se numara printre aceste cauze.

-          ingrijirile medicale sunt recomandate de urgenta in cazul pacientilor care folosesc medicamente anticoagulante, cum ar fi warfarina, clopidogrel sau prasugrel.

-          persoanele cu simptome asociate, cum ar fi senzatia de ameteala sau slabiciune, pot suferi de pierderi semnificative de sange si se recomanda ingrijiri medicale de urgenta.

-          hemoroizii nu provoaca dureri abdominale; daca sangerarile apar in acest context, consultati de urgenta un medic.

-          hemoroizii prolabati ireductibili necesita ingrijiri medicale.

-          hemoroizii externi trombozati pot provoca dureri puternice si se recomanda, de asemenea, ingrijiri medicale.

 

Investigatii si examinari medicale

            Diagnosticarea hemoroizilor se face, de obicei, in urma unei anamneze si a unei examinari fizice medicale. In functie de istoricul medical, medicamentatie si stabilitatea pacientului, tratamentul poate fi efectuat fara investigatii mai amanuntite.

            Inspectia zonei anale si tuseul rectal sunt doua investigatii obisnuite. Uneori, se poate recomanda o anuscopie. Aceasta investigatie se face cu un instrument dotat cu un dispozitiv optic, care ajuta la examinarea interioara a liniei anorectale. Procedura se poate efectua fara anestezie. Daca se depisteaza ca sangerarile au ca origine o alta zona de pe colon, un medic gastroenterolog poate efectua o sigmoidoscopie sau colonoscopie.

            Daca sunt suspiciuni ca au existat pierderi importante de sange, se poate efectua o hemoleucograma completa, pentru a masura cantitativ si calitativ hemoglobina si hematrocitele. Daca pacientului i se administreaza warfarina, se pot efectua timpul Quick (timpul de protrombina) sau INR, pentru a masura timpul de coagulare.

 Ingrijirea la domiciliu

             Tratamentul simptomatic al hemoroizilor se poate face la domiciliu.

Bai de sezut

-          faceti trei bai de sezut pe zi, timp de 15-20 de minute, pentru a reduce inflamatia hemoroizilor.

-          este foarte important sa uscati complet zona anala dupa baile de sezut, pentru a reduce riscul de iritatie a pielii.

Modificari de dieta

-          cresterea consumului de lichide si de fibre va reduce riscul de constipatie si, de asemenea, presiunea din zona anorectala in timpul defecatiei. Astfel, se vor reduce si durerile, disconfortul si sangerarile. Suplimentul de fibre din alimentatie va creste si frecventa scaunelor.

Medicamente Laxative

-          laxativele pot fi de ajutor; insa, in prezenta hemoroizilor, scaunele lichide pot cauza inflamatia si infectia anusului. Medicul sau farmacistul va pot oferi mai multe detalii referitor la folosirea laxativelor.

Activitati recomandate

-          persoanelor cu hemoroizi nu li se recomanda statul prelungit in sezut, putand folosi perne pentru sezut.

-          exercitiile fizice ajuta la reducerea constipatiei si la reducerea presiunii exercitate asupra venelor hemoroidale. Este recomandata, de asemenea, iesirea cu scaun imediat ce apare senzatia de defecatie. Daca senzatia dispare, constipatia si fortarea la scaun sunt posibile consecinte ale amanarii defecatiei.

Medicamente fara prescriptie

-          multe creme, unguente si supozitoare pot fi folosite pentru ameliorarea simptomelor. Totusi, acestea nu vindeca boala hemoroidala. Ele contin, de obicei, o substanta cu efect anestezic sau un corticosteorid, pentru reducerea umflarii si inflamatiei.

 Hemoroizii interni prolabati

 -          majoritatea hemoroizilor interni prolabati pot fi introdusi manual in anus, insa ocazional medicul dumneavoastra va trebui sa ii introduca in anus, prin aplicarea de presiune constanta.

-          daca hemoroizii cresc in dimensiuni si devin ireductibili, tesutul hemoroidal nu va primi o cantitate suficienta de sange si se poate infecta. In acest caz, interventia chirurgicala poate deveni singura optiune de tratament.

 Hemoroizii trombozati

 -          hemoroizii externi trombozati pot fi durerosi la atingere si sunt asociati cu prezenta unei proeminente palpabile in zona anusului, care nu poate fi introdusa in interior. De obicei, cheagul de sange format in hemoroid va trebui drenat prin efectuarea unei mici incizii.

-          dupa aplicarea unui anestezic local in zona din jurul hemoroidului, se va folosi un bisturiu pentru efectuarea inciziei si scoaterea cheagului de sange. De obicei, durerea puternica va disparea imediat, insa o durere surda poate persista.

-          pot exista sangerari slabe pentru aproximativ doua zile. Se recomanda bai de sezut si medicamente fara prescriptie.

-          folosirea unei perne pentru sezut poate ameliora durerea. Reducerea constipatiei este de asemenea o prioritate.

Interventia chirururgicala sau tratament conservator fara operatie

 Ligaturarea cu inele elastice: Ligaturarea cu inele elastice a hemoroizilor interni poate fi facuta intr-un cabinet medical. Medicul fixeaza cateva inele la baza venei hemoroidale, pentru a intrerupe fluxul sanguin. Simptomele care pot aparea dupa aceasta interventie si pot persista timp de 1-2 zile sunt: senzatie de satietate, disconfort si sangerari slabe.

Scleroterapia: Scleroterapia descrie procesul prin care o substanta este injectata in hemoroid pentru necrozarea acestuia.

Terapia cu laser: Terapia cu laser poate fi folosita pentru necrozarea si coagularea hemoroizilor.

Hemoroidectomia: Hemoroidectomia este interventia chirurgicala, efectuata in sala de operatie sub anestezie (generala, locala sau rahianestezie) si presupune excizia completa a hemoroidului. Aceasta este cea mai agresiva abordare a bolii hemoroidale si are o rata semnificativ scazuta de recurenta a hemoroizilor. Totusi, aceasta metoda are o rata crescuta a complicatiilor postoperatorii.

Hemoroidopexia: Hemoroidopexia este cea mai noua tehnica chirurgicala pentru tratarea hemoroizilor, devenind rapid cea mai recomandata metoda de tratare a hemoroizilor de gradul III. Hemoroidectomia capsata este un termen impropriu, din moment ce aceasta metoda nu inlatura hemoroizii, ci tesutul hemoroidal de sprijin extins si moale, care a permis prolapsul hemoroizilor. Hemoroidopexia este mult mai rapida fata de hemoroidectomia clasica si dureaza aproximativ 30 de minute. Durerile sunt mai mai reduse fata de metoda clasica, iar timpul de recuperare este si el semnificativ mai scazut.

            Indiferent de metoda chirurgicala folosita, baile de sezut si schimbarile de dieta sunt recomandari generale.

 Prevenirea aparitiei hemoroizilor

           Riscul aparitiei hemoroizilor poate fi redus prin o alimentatie bogata in fibre, o hidratare corespunzatoare, efectuarea de exercitii fizice si iesirea cu scaun imediat ce exista senzatia de defecatie.